PODU LUI TRAIAN

In Imaginea asta este ilustrat podu lui traian la inceput!




Podul lui Traian, asa cum a fost numit de istorici, a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porţile de Fier, în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcţiei a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei regelui Decebal.



Măreţia arhitectonică şi tehnică a podului de peste Dunăre erau, cel puţin pentru antichitate, remarcabilă şi demonstrează importanţa strategică pe care Traian a dat-o construcţiei şi prin asta cuceririi Daciei. Cartea scrisă de Apolodor din Damasc despre construcţia acestui pod nu ne-a parvenit, dar dispunem de descrieri indirecte, şi chiar de detalii tehnice mulţumită autorilor Cassius Dio, Tzetzes, Chiliades şi Procopius din Cesarea. Toate aceste surse subliniază dificultăţile pe care le-a antrenat construcţia podului. S-a folosit o suprastructură din lemn fixată pe douăzeci de stâlpi din piatră ce avea formă paralelipipedică. La cele două capete, sudic şi nordic erau ridicate câte o monumentală poartă. Pe Columna lui Traian putem distinge o imagine stilizată a podului, cu mai puţini piloni, dar în principiu conformă surselor scrise şi care permite recunoaşterea tehnicii de îmbinare a lemnului şi pietrei.

S-a estimat că podul măsura 1135 de metri lungime, el legând castrul Pontes de pe malul sudic de aşezarea Drobeta de pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102). După Cassius Dio (LXVIII,13,1) podul avea aproximativ 46 - 50 de metri în înălţime şi 12 în lăţime. Cei douazeci de pilon sustinători fixaţi pe fundul nămolos al fluviului aveau o lăţime de 17,6 metri, iar deschiderea de arc (distanţa dintre două picioare succesive) era de aproximativ 50 de metri. Descrierea cea mai amănunţită a procesului de construcţie ne-o lasă Procopius din Cesarea în lucrarea De aedificis (IV, 6). Conform acesteia, romanii ar fi deviat parţial cursul fluviului folosind albia unui afluent sudic, secat. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicaţi pe uscat. Pentru construcţia celorlalţi s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate şi sisteme de pompe.

Castelu De Apa DROBETA-TURNU-Severin

Scurtă descriere

Castelul de apa- Castelul de apa s-a ridicat dupa proiectul inginerului Elie Radu. Constructia s-a realizat în conformitate cu proiectul aprobat de Consiliul comunal, la 10 iunie 1910, pentru alimentarea cu apa a orasului, alimentarea facându-se direct din Dunare.

Castelul de apa va fi terminat în 1913, dar inaugurarea se va face abia în 1914, când s-a pus în functiune întregul sistem al alimentarii cu apa a orasului.

In 1914 a fosr inagurat Castelu De Apa, monument emblematic pentru severineni,care da si astazi identitatea orasului prin asezarea sa geratorie in axul principal al asezarii
Constructia, devenita monument, a fost data severinenilor de catre intaiul rege al romanilor, Carol

Statuia Lui Decebal pe Dunare,la Cazane

Statuia regelui dac Decebal este o statuie înaltă de 40 m care este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Se află pe malul stâncos al Dunării, în apropiere de oraşul Orşova, România. Acolo este sculptat într-o stâncă uriaşă capul lui Decebal, ultimul rege al Daciei.

Dimensiuni

Statuia lui Decebal este înaltă de 55 m şi lată de 25 m. Ea a fost sculptată după modelul celei din stânca Muntelui Rushmore şi este cea mai mare statuie din Europa: are cu doar şase metri mai puţin decât Statuia Libertăţii, cu opt mai mult decât monumentul lui Christos din Rio de Janeiro, dar cu aproximativ 10 metri mai mult decât înălţimea legendarului Colos din Rhodos.

Locul realizării sculpturii este în apropiere de oraşul Orşova, în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, unde adâncimea fluviului este cea mai mare: 120 de metri.

Câteva dimensiuni ale statuii sunt:

• lungime ochi: 4,3 metri
• lungime nas: 7 metri
• lăţime nas: 4 metri.

Construcţia statuii

Ideea construirii acestei statui i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan, un controversat istoric amator, şi a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti să o termine, realizarea ei costându-l pe Drăgan, în final, peste un milion de dolari.

În comparaţie cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a căror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpinişti, statuia regelui Decebal s-a desfăşurat pe parcursul a zece ani, la realizarea ei lucrând 12 oameni.

Executarea acestei lucrări s-a desfăşurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. Pe pontonul din golful Mraconia unde se află cea mai mare sculptură în piatră din Europa se poate ajunge doar cu barca. Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită.

Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrişarea pomilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curăţarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viaţa oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje, toate instrumentele de lucru fiind transportate cu barca şi cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Insula Golu

Va Pot arata cateva imagini din insula golu!

Imagine Din Satelit PF2 si PF1

Aceste Doua Imagini din satelit sunt facute prin intermediu Google Earth!
Sper ca va place sa vizionati blogul meu!
Multumesc!

Vama Portiile De Fier 1 Romania - Serbia

Aceasta Este Vama Portiile De Fier Unu DIN Drobeta Turnu Severin.

Cetatea Drencova / Dranko

Cetatea Drencova / Dranko. Langa satul Berzasca, din apele Dunarii ies la lumina ruinele cetatii Dranko. Cateodata este mentionata ca si cetatea Drencova, dupa numele unui sat care a existat aici (astazi este nelocuit). E posibil sa fi fost construita in secolul al XIV-lea dar mentiuni documentare avem doar in 1451 si 1452 cand Iancu de Hunedoara a recunoscut un titlu de proprietate asupra cetatiii. A fost demolata de turci iar ruinele sale au fost partial acoperite de apele Dunarii in epoca moderna dupa construirea Barajului Portile de Fier.

Manastirea Sfanta Ana din Orsova(Oras vecin Cartierului Gura Vaii)

Manastirea Sfanta Ana, Orsova este localizata pe Dealul Mosu, oferind o priveliste deosebita care domina orasul Orsova si imprejurimile. Manastirea a fost contruita urmand traditia bisericilor de lemn, intre anii 1936 si 1939 de catre fondatorul acesteia Pamfil Seicaru care a dorit sa aduca un omagiu lui Dumnezeu dupa ce in Primul Razboi Mondial a scapat cu viata dupa ce a fost ingropat pe deal de viu in timpul exploziei unei bombe.


Biserica reprezinta centrul complexului monahal, chiliile de maici strajuind-o de-o parte si de alta. Manastirea Sfanta Ana a avut in perioada comunista diverse destinatii fiind pe rand sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoza, tabara pentru copii, bar si receptie pentru hotel. Tot in perioada comunista aspectul bisericii manastirii a suferit modificari, fiind sterse toate picturile din interiorul acesteia (ramanand numai cele din turn). Sfintirea manastirii a avut loc pe 2 decembrie 1990, iar in perioada 1993 - 1997 au fost efectuate lucrari vaste de restaurare ale picturilor murale si ale iconostasului, in 1996 fiind terminata si constructia turnului cu clopot. Din 1995 functioneaza si muzeul manastirii care este dedicate fondatorului sau Pamfil Seicaru.

Biserica Catolica din Orsova reprezinta una din atractiile importante ale orasului. A fost construita intre anii 1972 - 1974 sub supravegherea arhitectului Hans Hackelmann si este considerata o capodopera a arhitecturii sec. XX impresionand prin forma sa interioara de cort si acoperisul in forma de cruce. De remarcat faptul ca aceasta biserica reprezinta puntea de legatura intre minoritatile orasului Orsova - germani, cehi, romani si unguri prin faptul ca liturghiile se tin in toate cele patru limbi.

Istoria PF1

Construcţia propriu-zisă de la Porţile de Fier I a început în septembrie 1964 şi a durat şapte ani. La 16 mai 1972, sistemul hidroenergetic şi de navigaţie a fost inaugurat oficial, pe această dată săr­bătorindu-se de atunci Ziua Porţilor de Fier.

Sucursala Hidrocentrale Por­ţile de Fier administrează două din „bijuteriile” ingi­ne­reşti ale Europei: hidrocentrala Porţile de Fier I, cu o putere instalată de 1080 MW, şi Porţile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW - ambele hidrocentrale fiind exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele română şi sârbă la Porţile de Fier I cumulând 2160 MW, iar cele de la Porţile de Fier II cumulând 500 MW. Porţile de Fier este nu­mele unui defileu pe fluviul Dunăre. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România. În sensul larg, reprezintă 134 km din cursul Dunării, în sensul mai îngust doar barajul hi­droelectric din apropierea oraşului românesc Orşova. În 1972, barajul a fost deschis, împreună cu două centrale hidroelectrice. Pentru a per­mite navigaţia au fost realizate ecluze, câte una pe fiecare mal.

Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier are rol strategic

Anul trecut, cei 1330 de MW româneşti au produs 43% din întreaga producţie Hi­droelectrica şi circa 14% din curentul întregii ţări. Porţile de Fier 1 şi 2 au un rol strategic în ţară, fiind principalul reglator de sistem. Astfel în perioadele de penurie de electricitate grupurile intră în funcţiune pentru siguranţa energetică a ţării. Energia produsă de hi­drocentrale este cea mai ieftină din ţară. Centralele Porţile de Fier I şi II pot turbina un debit instalat de 8700 mc/s. Cen­trala Porţile de Fier I este am­pla­sată la 15 km amonte de ora­şul Drobeta-Turnu-Seve­rin, iar centrala Porţile de Fier II la 60 km în aval.

O construcţie uluitoare, de mare forţă inginerească

Navigaţia pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe ambele maluri la ambele obiective, ele având împreună o capacitate de trafic de 52.4 milioane tone/an pentru eclu­zarea pe câte un sens şi 37.2 milioane tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri. Sistemul Porţile de Fier I este una din cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre. Lacul său de acu­mulare, cu un volum de peste 2200 milioane mc, se întinde de la baraj până la confluenţa cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Du­nării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între loca­lităţile Baziaş şi Orşova.

Hidrocentrala Porţile de Fier I a fost retehnologizată

În anul 2000, hidroagre­gatele hidrocentralei au atins 30 de ani de exploatare, având o durată de utilizare de peste 200.000 de ore pentru fiecare agregat, ajungându-se la limita duratei de viaţă normală a unui echipament. Prin retehnologi­zarea agregatelor s-a urmărit creşterea puterii instalate pe grup de la 175 MW la 194,5 MW aducând un aport mediu de 340 GWh/ an şi o creştere de randament al echipamen­telor de 1%. În urma retehno­logizării, încheiate în anul 2007, centrala hidroelectrică Por­ţile de Fier I asigură pro­ducţii de energie suplimentare în perioadele de viitura prin capacitatea sporită de turbi­nare. Prin noile sisteme de monitorizare şi automatică, de comandă şi control la nivelul agregatului şi centralei ser­viciile de sistem în reglaj pri­mar şi secundar, sunt realizate în condiţii de siguranţă, in conformitate cu cerinţele UCTE.

Ce sunt de fapt hidrocentralele?

Hidrocentralele transformă energia hidraulică în energie electrică. Este o formă de energie primară regenerabilă şi nepoluantă. Costul cons­truc­ţiei hidrocentralelor este mai ridicat decât cel al termocen­tralelor, dar energia electrică produsă este de 3-5 ori mai ieftină datorită cheltuielilor ulterioare reduse. Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu unde poate fi prezentă şi o cascadă se rea­lizează acumularea unei energii potenţiale, transformată în energie cinetică prin rotirea turbinei hidrocentralei. Aceas­tă mişcare de rotaţie va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roţi dinţate ge­neratorului de curent electric, care prin rotirea motorului generatorului într-un câmp magnetic, va transforma ener­gia mecanică în energie elec­trică. Dintre tipurile de hidro­centrale amintim: cu o cădere mică de apă, cu turbine Kaplan sau cu o cădere mare 50–2000 m, cu un debit mic de apă, turbinele utilizate fiind turbinele Francis, Pelton. După felul construcţiei, există hidrocentrale aşezate pe firul râului (centrale fluviale), pro­ducând curent după debit; cu un lac de acumulare; CHEAP - centrale hidroelectrice cu acu­mulare prin pompare sau cu caverne, pentru acumularea apei.

Superlativele de la Porţile de Fier

România şi Iugoslavia ani­lor 60-70 au reuşit un remar­cabil parteneriat, construind în premieră pentru Europa un sistem hidroenergetic peste Dunăre, în condiţiile în care fiecare stat administra ju­mătate din şenalul navigabil al fluviului. Prima hidrocentrală s-a hotărât să fie construită în apropiere de Drobeta-Turnu-Severin, poate şi sentimental, în amintirea vestitului pod antic al arhitectului Apolodor din Damasc. Locul fixat se află mai sus cu 15 km, la Gura Văii - Sip, km DN 943, în zona cunoscută sub numele Porţile de Fier, pe harta navigaţiilor - cel mai primejdios loc de pe Dunăre, din cauza cataractelor. Problema şenalului navigabil, pusă mereu de Comisia Euro­peană a Dunării, s-a rezolvat abia o dată cu ridicarea ba­rajului hidrocentralei, când s-a creat un lac de acumulare imens, cel mai mare din lume prin lungimea sa de peste 140 km.

Cea mai costisitoare investiţie din România se află la Porţile de Fier I

Hidrocentrala, de aseme­nea, este o măreţie arhitec­tonică şi tehnologică, cu nu­meroase elemente originale şi spectaculoase: barajul deversor (lung de 441 m, lat de 55 m), care a zăgăzuit apele fluviului ridicându-le cu 30 m; podul de peste coronamentul barajului, care mijloceşte un drum euro­pean; ecluzele cu gi­gan­ticele porţi şi avantposturi aval şi amonte pentru transbordarea navelor; sala turbinelor Kaplan şi întreaga încrengătură de coloşi din pântecele şi de pe terasele cetăţii. Porţile de Fier I, la o simplă evaluare, este cea mai impetuoasă şi mai cos­tisitoare lucrare din toate ­timpurile pentru România. Numai pe malul românesc au lucrat peste 10.000 de oameni în cei aproape opt ani cât a durat lucrarea (1964-1972).

Insula Ada-Kaleh a trebuit să dispară

Hidrocentrala Porţile de Fier II, construită în anii 1977-1984, aval de prima la 80 km, constituie o nouă aventură umană pentru bararea fluviului european. Ineditul era dat de însăşi zona geografică. Aici sunt două Dunări, Dunărea Mică şi Dunărea Mare, fluviul fiind împărţit de Ostrovul Mare - cea mai mare insulă de pe Dunăre de la Baziaş la Călăraşi.
S-au barat ambele braţe ale Dunării, pentru a se construi centrala româno-iugoslavă cu cele două ecluze şi, numai pe malul românesc, barajul cu centrala de la Gogoşu. Aceste opere grandioase au cerut sacrificii imense: strămutări de vetre, înecarea istoriei acestora, înecarea insulei Ada-Kaleh, tărâm fabulos, unic pe tot cuprinsul fluviului.