Istoria PF1

Construcţia propriu-zisă de la Porţile de Fier I a început în septembrie 1964 şi a durat şapte ani. La 16 mai 1972, sistemul hidroenergetic şi de navigaţie a fost inaugurat oficial, pe această dată săr­bătorindu-se de atunci Ziua Porţilor de Fier.

Sucursala Hidrocentrale Por­ţile de Fier administrează două din „bijuteriile” ingi­ne­reşti ale Europei: hidrocentrala Porţile de Fier I, cu o putere instalată de 1080 MW, şi Porţile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW - ambele hidrocentrale fiind exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele română şi sârbă la Porţile de Fier I cumulând 2160 MW, iar cele de la Porţile de Fier II cumulând 500 MW. Porţile de Fier este nu­mele unui defileu pe fluviul Dunăre. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România. În sensul larg, reprezintă 134 km din cursul Dunării, în sensul mai îngust doar barajul hi­droelectric din apropierea oraşului românesc Orşova. În 1972, barajul a fost deschis, împreună cu două centrale hidroelectrice. Pentru a per­mite navigaţia au fost realizate ecluze, câte una pe fiecare mal.

Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier are rol strategic

Anul trecut, cei 1330 de MW româneşti au produs 43% din întreaga producţie Hi­droelectrica şi circa 14% din curentul întregii ţări. Porţile de Fier 1 şi 2 au un rol strategic în ţară, fiind principalul reglator de sistem. Astfel în perioadele de penurie de electricitate grupurile intră în funcţiune pentru siguranţa energetică a ţării. Energia produsă de hi­drocentrale este cea mai ieftină din ţară. Centralele Porţile de Fier I şi II pot turbina un debit instalat de 8700 mc/s. Cen­trala Porţile de Fier I este am­pla­sată la 15 km amonte de ora­şul Drobeta-Turnu-Seve­rin, iar centrala Porţile de Fier II la 60 km în aval.

O construcţie uluitoare, de mare forţă inginerească

Navigaţia pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe ambele maluri la ambele obiective, ele având împreună o capacitate de trafic de 52.4 milioane tone/an pentru eclu­zarea pe câte un sens şi 37.2 milioane tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri. Sistemul Porţile de Fier I este una din cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre. Lacul său de acu­mulare, cu un volum de peste 2200 milioane mc, se întinde de la baraj până la confluenţa cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Du­nării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între loca­lităţile Baziaş şi Orşova.

Hidrocentrala Porţile de Fier I a fost retehnologizată

În anul 2000, hidroagre­gatele hidrocentralei au atins 30 de ani de exploatare, având o durată de utilizare de peste 200.000 de ore pentru fiecare agregat, ajungându-se la limita duratei de viaţă normală a unui echipament. Prin retehnologi­zarea agregatelor s-a urmărit creşterea puterii instalate pe grup de la 175 MW la 194,5 MW aducând un aport mediu de 340 GWh/ an şi o creştere de randament al echipamen­telor de 1%. În urma retehno­logizării, încheiate în anul 2007, centrala hidroelectrică Por­ţile de Fier I asigură pro­ducţii de energie suplimentare în perioadele de viitura prin capacitatea sporită de turbi­nare. Prin noile sisteme de monitorizare şi automatică, de comandă şi control la nivelul agregatului şi centralei ser­viciile de sistem în reglaj pri­mar şi secundar, sunt realizate în condiţii de siguranţă, in conformitate cu cerinţele UCTE.

Ce sunt de fapt hidrocentralele?

Hidrocentralele transformă energia hidraulică în energie electrică. Este o formă de energie primară regenerabilă şi nepoluantă. Costul cons­truc­ţiei hidrocentralelor este mai ridicat decât cel al termocen­tralelor, dar energia electrică produsă este de 3-5 ori mai ieftină datorită cheltuielilor ulterioare reduse. Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu unde poate fi prezentă şi o cascadă se rea­lizează acumularea unei energii potenţiale, transformată în energie cinetică prin rotirea turbinei hidrocentralei. Aceas­tă mişcare de rotaţie va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roţi dinţate ge­neratorului de curent electric, care prin rotirea motorului generatorului într-un câmp magnetic, va transforma ener­gia mecanică în energie elec­trică. Dintre tipurile de hidro­centrale amintim: cu o cădere mică de apă, cu turbine Kaplan sau cu o cădere mare 50–2000 m, cu un debit mic de apă, turbinele utilizate fiind turbinele Francis, Pelton. După felul construcţiei, există hidrocentrale aşezate pe firul râului (centrale fluviale), pro­ducând curent după debit; cu un lac de acumulare; CHEAP - centrale hidroelectrice cu acu­mulare prin pompare sau cu caverne, pentru acumularea apei.

Superlativele de la Porţile de Fier

România şi Iugoslavia ani­lor 60-70 au reuşit un remar­cabil parteneriat, construind în premieră pentru Europa un sistem hidroenergetic peste Dunăre, în condiţiile în care fiecare stat administra ju­mătate din şenalul navigabil al fluviului. Prima hidrocentrală s-a hotărât să fie construită în apropiere de Drobeta-Turnu-Severin, poate şi sentimental, în amintirea vestitului pod antic al arhitectului Apolodor din Damasc. Locul fixat se află mai sus cu 15 km, la Gura Văii - Sip, km DN 943, în zona cunoscută sub numele Porţile de Fier, pe harta navigaţiilor - cel mai primejdios loc de pe Dunăre, din cauza cataractelor. Problema şenalului navigabil, pusă mereu de Comisia Euro­peană a Dunării, s-a rezolvat abia o dată cu ridicarea ba­rajului hidrocentralei, când s-a creat un lac de acumulare imens, cel mai mare din lume prin lungimea sa de peste 140 km.

Cea mai costisitoare investiţie din România se află la Porţile de Fier I

Hidrocentrala, de aseme­nea, este o măreţie arhitec­tonică şi tehnologică, cu nu­meroase elemente originale şi spectaculoase: barajul deversor (lung de 441 m, lat de 55 m), care a zăgăzuit apele fluviului ridicându-le cu 30 m; podul de peste coronamentul barajului, care mijloceşte un drum euro­pean; ecluzele cu gi­gan­ticele porţi şi avantposturi aval şi amonte pentru transbordarea navelor; sala turbinelor Kaplan şi întreaga încrengătură de coloşi din pântecele şi de pe terasele cetăţii. Porţile de Fier I, la o simplă evaluare, este cea mai impetuoasă şi mai cos­tisitoare lucrare din toate ­timpurile pentru România. Numai pe malul românesc au lucrat peste 10.000 de oameni în cei aproape opt ani cât a durat lucrarea (1964-1972).

Insula Ada-Kaleh a trebuit să dispară

Hidrocentrala Porţile de Fier II, construită în anii 1977-1984, aval de prima la 80 km, constituie o nouă aventură umană pentru bararea fluviului european. Ineditul era dat de însăşi zona geografică. Aici sunt două Dunări, Dunărea Mică şi Dunărea Mare, fluviul fiind împărţit de Ostrovul Mare - cea mai mare insulă de pe Dunăre de la Baziaş la Călăraşi.
S-au barat ambele braţe ale Dunării, pentru a se construi centrala româno-iugoslavă cu cele două ecluze şi, numai pe malul românesc, barajul cu centrala de la Gogoşu. Aceste opere grandioase au cerut sacrificii imense: strămutări de vetre, înecarea istoriei acestora, înecarea insulei Ada-Kaleh, tărâm fabulos, unic pe tot cuprinsul fluviului.